DEZVĂLUIRI LOCALE
Ambulanța la Albeni! Șoferului de pe microbuzul școlar i s-a făcut rău la cosit

Titel Gruianu, șofer pe microbuzul școlar la Albeni, pus de primar la cosit, după o ceartă cu acesta în sediul primăriei, primește ajutor medical la această oră, în centrul localității. Angajatului de 60 ani i s-a făcut rău în timp ce presta munci fizice, la cererea edilului local, care astăzi l-a supravegheat pe angajat, în timp ce respectivul lucra la peste 38 de grade Celsius.
Omului, pus sa facă aceste activități încă de luni, i s-a făcut rău în timp ce muncea, și la fața locului a ajuns o ambulanță. Fiul salariatului a anunțat ITM Gorj.
DEZVĂLUIRI LOCALE
O doctoriță condamnată pentru malpraxis distribuie sfaturi medicale pe internet

Medicul ORL, Carmen Braia, din Târgu Jiu, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru malpraxis și la plata a 400.000 de euro daune, postează sfaturi medicale pe internet. Medicul a postat câteva sfaturi pentru auto-resuscitare în caz de atac de cord. Părerile de pe pagina de socializare sunt împărțite cu privire la demersul cadrului medical.
„Auto-resuscitare în timpul unui atac de cord. Vă rugăm să luați două minute din timpul dumneavoastră și să citiți asta:
1. Să zicem că este ora 19:25 te duci acasă (singur desigur) după o zi deosebit de grea la muncă.
2. Ești cu adevărat obosit, supărat și frustrat.
3. Dintr-o dată începi să simți dureri severe în piept, durerea continuă în braț și până la maxilar. Te afli la aproximativ 5 km de cel mai apropiat spital de casa ta.
4. Din păcate, nu știi dacă poți să-ți faci drum până acolo.
5. Ești pregătit în RCP, dar tipul care a susținut cursul nu ți-a spus cum să o faci singur.
6. Cum să supraviețuiești unui atac de cord când ești singur? Deoarece mulți oameni sunt singuri când suferă un atac de cord, o persoană a cărei inimă bate neregulat și începe să se simtă slăbită mai are doar 10 secunde înainte de a-și pierde cunoștința.
7. Cu toate acestea, aceste victime se pot ajuta singure tusind viguros iar si iar. Înainte de fiecare tuse trebuie respirată adânc, iar tusea trebuie să fie profundă și prelungită, ca atunci când se produce spută din adâncul pieptului. Respirați și tușiți (acest lucru trebuie repetat la fiecare două secunde fără pauză) până când sosesc ajutorul sau până când simțiți că inima vă bate din nou normal.
8. Respirațiile profunde introduc oxigen în plămâni, iar mișcările de tuse apasă asupra inimii și păstrează circulația sângelui. Acțiunea de apăsare asupra inimii o ajută să revină la ritmul normal. În acest fel, victimele infarctului pot ajunge la spital.
9. Spune cât mai multor oameni. Le poți salva viețile!
10. Un cardiolog spune că dacă toți cei care primesc acest mail îl trimit cu amabilitate la 10 persoane, probabil că vom salva cel puțin o viață.
11. În loc să trimiți glume, te rog… contribui prin redirecționarea acestui e-mail care poate salva viața unei persoane.
12. Dacă acest mesaj îti vine … de mai multe ori … te rog nu te supăra … în schimb, bucură-te că ai mulți prieteni cărora le pasă de tine.”, conform mesajului postat de cadrul medical și care poate salva vieți.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Crește numărul muncitorilor care lucrează „la negru” în Gorj

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat pe parcursul lunii septembrie 2023 un număr de 214 controale, din care 134 au avut ca obiect verificarea respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, iar 80 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.
În urma acțiunilor efectuate, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în cuantum de 626.500 lei, din care 503.000 lei pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă și 123.500 lei pentru nerespectarea normelor securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost dispuse 483 măsuri de intrare în legalitate.
Inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat în perioada menționată, 8 persoane prestând muncă nedeclarată, fiind aplicate amenzi în valoare 155.000 lei.
În această perioadă inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat 1 caz de muncă subdeclarată la un angajator, fiind aplicată o amendă contravențională în valoare totală de 8.000 lei.
Totodată, cu ocazia controalelor efectuate la angajatori, inspectorii de muncă au informat atât persoanele găsite la lucru cu ocazia efectuării controlului inopinat la locul de muncă al angajatorului verificat, cât și reprezentantul angajatorului, asupra dezavantajelor folosirii muncii nedeclarate, precum și consecințele pe care le produce munca nedeclarată.
De asemenea angajatorii au fost informați despre munca subdeclarată care este reglementată de articolul 15^2, din Legea 53/2003 Republicată cu modificările și completările ulterioare, munca subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale.
Au fost trimise către angajatori un număr de 30 scrisori de notificare întocmite în vederea informării în scop preventiv cu recomandarea de a consulta şi de a respecta legislaţia în domeniul relaţiilor de muncă. În ceea ce priveşte interacţiunea directă cu cetăţenii şi problemele pe care aceştia le-au reclamat, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în luna septembrie 2023, au fost înregistrate 62 petiţii. De asemenea, au fost verificate și înregistrate 9 contracte colective de muncă şi 2 acte adiţionale la cele deja în vigoare, numărul total al contractelor colective de muncă active la nivelul județului Gorj, la sfârșitul lunii septembrie 2023, fiind de 193.
„Rezultatele din domeniul relațiilor de muncă, în special numărul ridicat al persoanelor depistate fără forme legale de angajare, ne determină să păstrăm standardele de calitate ale actului de control și indicatorii acestuia. Vom face în continuare toate demersurile necesare pentru aplicarea unitară de către angajatori a prevederilor legale în domeniile de competență.”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Primarul de Dănești, reclamat la 112 pentru furt de apă

Mădălin Paliță, primarul de Dănești, s-a trezit, astăzi, cu două echipaje de poliție la ușă. Asta, după ce un cetățean a apelat la 112 și l-ar fi reclamat pe acesta pentru furt de apă. La fața locului au venit și reprezentanții Aparegio Gorj care au verificat căminul de apă aflat în afara gospodăriei.
De altfel, primarul are două case în curte, una veche, de peste 200 de ani, și una nouă ridicată în timpul mandatului său. Vila cu etaj este încă în lucru. În afara proprietății se află două cămine de apă, al casei vechi, unde locuiesc părinții primarului, acesta fiind dotat cu apometru, și cel de-al doilea care ar avea doar un robinet. Rămâne de văzut cum se va finaliza ancheta demarată astăzi de către anchetatori.