ULTIMA ORĂ
Alertă de vreme severă, emisă de ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până miercuri dimineaţa informarea de vreme rea, ce vizează întreaga ţară.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 8 decembrie, ora 10:00 – 9 decembrie, ora 10:00, în sud-estul ţării se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai ridicată în Bărăgan şi în sud-estul Moldovei. În Carpaţii de Curbură, în Carpaţii Meridionali, în restul Munteniei şi al Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în medie de 5 – 10 cm.
De asemenea, în noaptea de marţi spre miercuri, pe crestele din vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona Munţilor Banatului, rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, zăpada fiind spulberată.
COMUNITATE
Act de caritate Gorj Express, pentru omul de fotbal Florin Bejinaru

Publicația Gorj Express a percutat, cum o face de obicei, la campania umanitară lansată în spațiul public de apropiați ai omului de fotbal Florin Bejinaru. Ziarul a donat, astfel, prin conducerea acesteia, suma de 750 de lei pentru cunoscutul antrenor, care trece prin momente grele, urmare a unei probleme grave de sănătate.
„Nu demult, o veste tristă a cuprins întreaga suflare panduristă, atât din Gorj, cât și din întreaga țară: minunatul și loialul fost fotbalist și actual antrenor, Florin Bejinaru, cu o activitate neîntreruptă, de peste 30 de ani, sub culorile îndrăgitei grupări sportive, a suferit o intervenție chirurgicală complicată într-un spital bucureștean.În acest moment dificil, drumul sigur pentru viață, trebuie urmat într-o clinică de specialitate din străinătate, iar suma de 30 de mii de euro necesară urgent, este peste puterea materială a familiei sale.Haideți, să ne mobilizăm cu toții, panduriști, oameni simpli sau iubitori de fotbal și de performanță, și să-l ajutăm pe acest OM special, dedicat atâta amar de vreme echipei sale favorite, Pandurii Târgu-Jiu, dragostea gorjeană de pretutindeni!”, a anunțat, vestea neașteptată, Dorin Brozbă.
Persoanele care vor să ajute pot face donații în contul RO24BACX0000001709993000, deschis pe numele Bejinaru Florin Constantin, la UNICREDIT ȚIRIAC BANK S.A.
POLITICĂ
Gorjean ales la șefia Autorității Electorale Permanente

Toni Greblă, susținut de PSD, UDMR și minorități naționale, a fost votat marți de plenul reunit al Parlamentului în funcția de președinte al Autorităţii Electorale Permanente, pentru un mandat de opt ani.
Toni Greblă a primit 251 de voturi favorabile și 110 „contra”. Greblă a fost prefect și senator de Gorj și prefectul Capitalei.
EVENIMENTE
Accident feroviar! Locomotiva unui tren încărcat cu cărbune a deraiat

Accident feroviar, astăzi, pe secția de căi ferate 205, Băbeni – Alunu, pe care circulă doar trenuri de marfă. Mai exact, la kmf 22+020, o locomotivă aflată la urma trenului 60566 (CFR Marfă), compus din 25 vagoane, încărcate cu cărbune, a deraiat de o osie.
În urma accidentului, s-a spart rezervorul locomotivei si s-au scurs circa 2 tone motorină în sol. Accidentul feroviar este in localitatea Cernișoara, iar la interventie s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă de la GI Măciuca, potrivit ISU Vâlcea.