EVENIMENTE
Accident la Polovragi, o mașină a ajuns peste alta

Un accident spectaculos a avut loc în urmă cu o oră la Polovragi. O mașină a ajuns peste alta, iar o tânără, potrivit martorilor, ar fi fost rănită. Două mașini marca Volkswagen au fost implicate, ambele fiind destul de avariate.
Ce spune Poliția:
La data de 24 decembrie a.c., Poliția Orașului Novaci au fost sesizată despre un eveniment rutier produs în comuna Polovragi.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 43 de ani, din comuna Polovragi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 Polovragi, la intersecția DJ 665 cu DC 22 s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui autoturism condus de o femeie de 42 de ani, din comuna Vaideeni, județul Vâlcea, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto, precum și a unui tânăr de 24 de ani, pasager în primul autoturism.Testarea cu aparatul etilotest a indicat valori negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
EVENIMENTE
Încă un bărbat, prins de un mal surpat

Crește numărul victimelor de la Plopșoru, unde un mal de pământ s-a surpat și a prins un bărbat. La scurt timp, echipajele ISU au fost anunțate că încă o persoană a fost acoperită de pământ. „Echipajele sosite la fata locului au constatat ca doua persoane de sex masculin in vârsta de 47, respectiv 49 de ani, au fost scoase de sub malul de pământ de către colegii alături de care efectuau lucrările la rețeaua de apa. Cele doua persoane au fost evaluate medical la fata locului, iar apoi au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale”, ai transmis reprezentanții ISU Gorj.
EVENIMENTE
Persoană prinsă sub un mal de pământ

O persoană a fost prinsă de un mal de pământ, care s-a surpat, in comuna Plopșoru.
„La fata locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Turceni și Detașamentul de Pompieri Tg-Jiu cu o autospeciala pentru descarcerare, un autocamion, un container multirisc, o ambulanta SMURD și un echipaj SAJ Gorj .
Persoana care a fost surprinsă sub malul de pamant a fost scoasă, este in stare de conștientă și este evaluată medical de către echipajele specializate sosite la fata locului”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.
EVENIMENTE
Accident cu o victimă pe Defileul Jiului

Un accident cu victimă a avut loc în urmă cu o oră pe Defileul Jiului. Au fost implicate două mașini iar una este grav avariată. O persoană a fost investigată medical. Circulația a fost blocată în zona accidentului rutier, susțin participanții la trafic.
IPJ Gorj:
La data de 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier cu victime. Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, pe DE 79 Defileul Jiului, a avut loc o coliziune între două autoturisme.În urma impactului a rezultat rănirea unei tinere de 23 de ani, pasager în unul dintre autoturismele implicate în coliziune, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.