Connect with us

ACTUALITATE

Accident la Motru

Postat acum

on

0 Shares

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Ciuperceni.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din Motru, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Ciuperceni, din direcția localității Târtgu Jiu către Motru, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa în fața acestuia, în același sens de mers, condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Motru, care a frânat brusc pentru a evita impactul cu un sac ce a căzut dintr-o remorcă neprevăzută cu prelată, tractată de un auto condus de un bărbat, de 50 de ani, din localitatea Pieptani.

În această împrejurare, conducătorul auto în vârstă de 50 de ani, a modificat starea locului accidentului fără încuviințarea echipei de cercetare la fața locului, în sensul că a transportat sacul de pe carosabil la o stație de carburant, revenind ulterior la locul accidentului.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei, pasageră în primul autoturism, care a fost transportată cu ambulanța la secția UPU Motru în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și modificarea urmelor accidentului.

 

0 Shares
Publicitate

ACTUALITATE

Convoiul agabaritic traversează județul Gorj

Postat acum

on

De către

Primele transporturi agabaritice de la Portul Constanța către termocentrala Mintia traversează în această perioadă județul Gorj.

,,Transportul agabaritic se va opri la intrare in Defileul Jiului și își va continua traseul după ora 22:00, pe perioada nopții traficul fiind unul redus. Coloana este însoțită de echipaje ale poliției rutiere și ale transportatorului. Vă rugăm să respectați indicațiile însoțitorilor de convoi. În perioada urmatoare se vor mai desfășura astfel de transporturi”, au transmis reprezentanții DRDP Craiova.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Eveniment reușit la Peștișani

Postat acum

on

De către

Vineri, la Peștișani, s-a desfășurat concursul „Brâncuși – omul infinitului”, cu peste 200 de elevi participanți. Evenimentul a fost organizat de Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” în parteneriat cu UCB și Liga Studenților din UCB.

Competiția a inclus secțiuni de machete, desen, eseuri și un concurs pe echipe despre viața și opera marelui sculptor. La final, studenții LSUCB au oferit un moment artistic special – un flashmob în curtea liceului, aplaudat de toți participanții!

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025

Postat acum

on

De către

Astăzi este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din Mai. Până în prezent, au fost depuse 14 candidaturi. Au fost respinse 4, inclusiv cea a lui Călin Georgescu și au fost validate 3: cea a lui Nicușor Dan, a lui Crin Antonescu și a lui Victor Ponta.

Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24:00.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!