EVENIMENTE
Accident la Lelești, șoferul uneia dintre mașinile implicate nu se simțea bine!

A fost o tamponare fără victime, în urmă cu scurt timp la Lelești. O spun martorii care relatează că șoferul uneia dintre mașinile implicate nu se simțea bine, fapt care l-a si făcut neatent la volan. Sunt doar pagube materiale. Locul în care s-a înregistrat evenimentul rutier este unul problemă, acolo fiind numarate cel puțin 20 de evenimente rutiere în ultimul timp.
La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier, produs în comuna Lelești. Polițiștii au stabilit că un bărbat de 72 de ani din comuna Lelești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D Lelești, din direcția Târgu-Jiu – Arcani, ar fi adormit la volan și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu două autoturisme care se deplasau regulamentar. În urma impactului, cele trei autoturisme au fost avariate, nefiind victime omenești.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Bărbatul de 72 de ani a fost sancționat contravențional iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
EVENIMENTE
Accident cu victimă la Buduhala!

Accident acum la Buduhala, anunță participanții la trafic. Un echipaj de poliție dirijează circulația, in timp ce o ambulanță se afla la fața locului.
Se pare că un pieton ar fi fost acroșat de un autoturism.
EVENIMENTE
Cutremur puternic în Gorj!

Un cutremur puternic a avut loc în urmă cu puțin timp în Gorj. Seismul a avut o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 15 kilometri, potrivit INFP. Elevii din câteva școli din Târgu Jiu au fost evacuați din sălile de clasă.
EVENIMENTE
Incendiu de la hota din apartament

Pompierii au fost alertați de locatarii unui bloc din Motru, după ce au văzut că de la etajul 4 iese fum. Echipajul ajuns la fața locului a constatat că de vină era o hotă. “Am avut sesizat un incendiu izbucnit la in apartament situat la etajul 4 al unui bloc din municipiul Motru. Au fost direcționate in sprijinul echipajelor de la Motru o autoplatforma pentru lucru la inaltimi si o autospeciala de lucru cu apa si spuma din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu, dar sunt întoarse din traseu pentru ca echipajele de la Motru au constatat ca incendiul se manifesta la o hota si nu exista niciun pericol”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.