SĂNĂTATE
26 de pacienți cu gripă, internați la SJU Târgu Jiu

Vizualizări
În perioada 20-26 ianuarie au fost internaţi în secţiile SJU Târgu Jiu patru pacienţi cu viroze respiratorii, 47 de pacienţi cu pneumonie şi alţi 26 de pacienţi cu gripă. Legat de neumoniile, cea mai afectată grupă de vârstă rămâne cea de peste 65 ani, fiind internaţi 19 astfel de pacienţi. Dintre cei 26 de pacienţi care au avut nevoie de internare după ce au fost diagnosticaţi cu gripă, cele mai afectate grupe de vârstă au fost cele cuprinse între 5-14 ani şi adulţii de peste 65 ani (opt pacienţi adulţi de peste 65 ani şi cinci copii cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani), anunță Agerpres.
În perioada 13 – 19 ianuarie, au fost internaţi cinci pacienţi cu viroze respiratorii, 42 de pacienţi cu pneumonie şi şase pacienţi cu gripă. În cazul gripei, cei mai afectaţi au fost vârstnicii de peste 65 de ani.
În contextul creşterii numărului de infecţii respiratorii acute (gripe, pneumonii, viroze), s-a modificat programul de vizitare a pacienţilor internaţi în secţiile SJU Târgu Jiu după cum urmează: pentru toate secţiile şi compartimentele non-ATI, zilnic, de luni până vineri, între 13,00 şi 14,00, iar sâmbăta şi duminica între 10,00 – 11,00 şi 15,00 – 16,00; pentru secţiile/compartimentele ATI – zilnic, de luni până duminică, între orele 13,00 – 14,00. Cadrele medicale atrag atenţia asupra riscurilor pentru categoriile vulnerabile şi recomandă măsuri de prevenţie, precum vaccinarea antigripală şi respectarea regulilor de igienă.
SĂNĂTATE
Terapeut nutriționist, în echipa unei cunoscute clinici private din Târgu Jiu

Vizualizări
Andreea Stoica, terapeut nutriționist, completează echipa clinicii Viena Medical din Târgu Jiu. Specialista în nutriție este un ajutor neprețuit pentru cei care se luptă cu kilogramele în plus și sunt pregătiți să își schimbe felul în care se hrănesc.
Astfel dacă ai profitat din plin de bunătățile de Paște dar simți că este timpul să revii la forma în care te simți cel mai bine. Dacă vrei să-ți recapeți silueta și să-ți formezi obiceiuri alimentare sănătoase, Andreea Stoica, terapeut nutriționist în cadrul clinicii Viena Medical, te poate ghida pas cu pas!
SĂNĂTATE
Colegiul Medicilor Gorj organizează Zilele Medicale Gorjene, ediția a IV-a

Vizualizări
Colegiul Medicilor Gorj va organiza, în perioada 9 – 11 mai, cea de-a IV-a ediție a Zilelor Medicale Gorjene, un eveniment important în domeniul sănătății, intitulat „De la prevenție la tratament în patologiile cronice”.
Această manifestare este destinată să adune profesioniști din diverse domenii ale medicinei pentru a discuta despre cele mai recente cercetări și inovații în prevenirea și tratamentul bolilor cronice. Evenimentul se va desfășura sub egida Colegiului Medicilor Gorj și va include contribuții valoroase din partea unor lectori de prestigiu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, precum și specialiști locali din județul Gorj.
Zilele Medicale Gorjene reprezintă o platformă de educație medicală continuă, reunind o gamă variată de profesioniști din domeniul sănătății, pentru a sprijini dezvoltarea competențelor și cunoștințelor acestora, în contextul unor afecțiuni din ce în ce mai frecvente și mai complexe. Evenimentul se va concentra asupra abordărilor interdisciplinare privind diagnosticul, prevenția și tratamentele pentru patologiile cronice, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții pacienților și de a reduce impactul acestor afecțiuni asupra sistemului de sănătate.
Printre specialitățile medicale care vor fi abordate se numără:
Cardiologie, diabet, endocrinologie și nefrologie. Patologiile cardiovasculare, tulburările metabolice și afecțiunile renale sunt în continuare printre cele mai comune și cele mai greu de gestionat afecțiuni cronice. Specialiștii vor discuta despre noi metode de diagnostic, tratamente inovative și măsuri de prevenire;
Neurologie, psihiatrie, geriatrie și reumatologie. Evenimentul va oferi și oportunități de învățare privind managementul afecțiunilor neurologice și psihiatrice, cum ar fi boala Alzheimer, depresia cronică și afecțiunile legate de vârstă, precum și modalitățile de tratament pentru bolile autoimune și reumatismale;
Medicină internă, de familie, de urgență și recuperare medicală. Aceste specialități sunt esențiale pentru gestionarea și îngrijirea pacienților cu boli cronice. În cadrul conferinței vor fi discutate tehnici de diagnosticare timpurie și planuri de tratament personalizate;
Chirurgie, ortopedie, ginecologie, oftalmologie. Aceste domenii vor explora opțiuni chirurgicale avansate pentru pacienții cu afecțiuni cronice. Vor analiza progresele în chirurgia minim invazivă și alte tehnologii emergente.